DESPRE MINE
Mă interesează ce se întâmplă sub nivelul vizibil.
PARCURS
Formarea mea a început într-un loc aparent diferit: limbajul. Am studiat filologie și am lucrat mulți ani cu traducerea, interpretarea și localizarea, cu nuanțele comunicării între limbi, culturi și contexte diferite.
Munca aceasta m-a antrenat să ascult ce se spune, dar, mai ales, ce rămâne nespus: intenția din spatele formulării, relația dintre vorbitori, contextul care dă sens cuvintelor.
În timp, interesul meu s-a extins către ceea ce există dincolo de cuvinte: relațiile dintre oameni, tiparele care se repetă și sistemele din care facem parte.
Astăzi lucrez ca Systemic Leadership Coach & Facilitator și trainer, cu oameni și organizații care ajung într-un punct în care explicația evidentă nu mai este suficientă.

Nu caut explicații mai simple.
Caut imaginea completă.
CUM LUCREZ
Sistemic
Privesc situația împreună cu contextul din care face parte: roluri, relații, apartenențe, istorie.
Riguros
Lucrez cu ipoteze, nu cu certitudini. Verificăm ce se confirmă în realitatea ta, nu într-un model.
Cu perspective multiple
Aduc în conversație și punctele de vedere care lipsesc din ecuație.
Fără promisiuni facile
Scopul nu este să elimin complexitatea, ci să găsim o cale clară prin ea.
FORMARE ȘI PRACTICĂ
COACHING & FACILITARE
- Systemic Leadership Coach & Facilitator
- NeuroMindfulness® Coach — NeuroMindfulness Institute
- Formare în instrumente sistemice și transgeneraționale — Generation Code® România
- Formare de bază în adicții — Preventis
- Adicții și adolescenți — Asociația Zi de Bine
- Formator — certificat ANC
BACKGROUND & EXPERIENȚĂ
- Trainer și facilitator
- Studii de filologie — Universitatea din București
- Master în Relații Internaționale — ESERP Barcelona
- Experiență în traducere, interpretare și localizare în contexte internaționale și multilingve
- Experiență în project management și coordonarea proiectelor și colaboratorilor
DIN PRACTICĂ

Antifragile Leadership | Smart HR 2025
Atelier experiențial facilitat pentru Marco Polo Central & Eastern Europe, în care am explorat leadershipul antifragil din perspectivă sistemică și transgenerațională, privind felul în care experiențele și tiparele pe care le purtăm influențează prezența, relațiile și modul în care lucrăm și conducem.